Administraţia Naţională a Penitenciarelor a clasat ancheta în cazul celor 1.000 de euro pe care Gigi Becali i-a predat gardienilor spunându-le că a găsit banii într-o pereche de pantaloni, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu, relateazărealitatea.net.
Cristian Micu susţine că echipa care a făcut verificările nu a putut proba nici vinovăţia lui Gigi Becali, care a dovedit bună-credinţăşi a predat cele două bancnote de câte 500 de euro, şi nici vinovăţia personalului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), drept pentru care ancheta a fost clasată.
Gigi Becali a anunţat agentul supraveghetor al secţiei de deţinere, în 1 august, căîntr-o pereche de pantaloni a găsit două bancnote de câte 500 de euro.
În urma sesizării a fost întocmit un raport de eveniment, iar la nivelul Penitenciarului Jilava a fost declanşată o anchetă internă, pentru a se stabili cum au ajuns banii în buzunarul pantalonilor lui Gigi Becali.