Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22787

Cercetați pentru infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri

$
0
0

Două persoane au săvârșit infracțiuni de înșelăciune, folosire cu rea credință a bunului sau creditului de care se bucura societatea și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Astfel, la data de 24 februarie a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriță – Năsăud cauza penală în care s-a produs trimiterea in judecată a celor două persoane, ambele din municpiul Bistrița, un bărbat în vârstă de 32 de ani și o femeie de 52 de ani.

„Urmare a finalizării cercetărilor s-a stabilit faptul că femeia, în perioada 2010-2011, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale din Bistrița, cu sprijinul bistrițeanului, de 32 de ani, în baza aceleiasș rezoluții infracționale, ar fi indus și menținut în eroare pe reprezentanții unei societăți comerciale din județul Buzău, cu sucursala în municipiul Târgu Mureș, de la care ar fi achiziționat materiale de construcții, iî valoare de 232.636 de lei, pentru care ar fi emis mai multe bilete la ordin, care au fost refuzate pentru lipsa de disponibil în contul bancar”, potrivit IPJ BN.

Societatea comercială din Bistrița a suferit un prejudiciu în valoare de 320.000 de lei, datorită faptului că bunul acesteia sau creditul a fost folosit în interes personal.

„De asemenea, suspectul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Bistrița, în cursul anului 2011 ar fi întocmit documente de împrumut de la societate deși nu creditase societatea anterior, însușindu-și astfel banii încasați, cauzând un prejudiciu în dauna societății în valoare de 152.214 lei”, mai arată IPJ BN.

Post-ul Cercetați pentru infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita - Ziare locale - Stiri online.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22787

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>