Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22796

Contrabandă cu ţigări

$
0
0

Poliţiştii bistriţeni au surprins, în zona cantonului CFR Sărata, un schimb suspect de bunuri ce avea loc între conducătorii a două autoturisme.

„Unul dintre conducătorii auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Bistriţa, a observat echipajul de poliţie şi a abandonat autoturismul pe raza cartierului Viişoara, în portbagaj fiind depistate 30.000 de ţigarete provenite din contrabandă.
Celălalt autoturism implicat, condus de către un bistriţean, de 60 de ani, a fost depistat în trafic în municipiul Bistriţa şi a fost condus la sediul inspectoratului unde s-a constatat faptul că transporta 20.000 de ţigarete de contrabandă” informează IPJ BN.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, fiind confiscate ţigaretele şi mijloacele de transport folosite de către cei doi bistriţeni la săvârşirea infracţiunii.

„Faţă de bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă”, mai adaugă IPJ BN.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Prejudiciul estimativ adus bugetului de stat este de 27.458 de lei.
Investigaţiile efectuate au beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I..

Post-ul Contrabandă cu ţigări apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22796

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>