La începutul lunii august, 104 funcţionari din cadrul
Direcţiei Generale de Finanţe Publice Bistriţa-Năsăud au primit preaviz pentru 30 de zile. Practic, în acest interval, funcţionarii vor trebui să opteze pentru un loc de muncă vacant în direcţiile similare din alte judeţe.
În afara lui Crin Pântea, care asigură conducerea DGFP ca director interimar, toţi şefii din instituţie au primit preavize în vederea restructurării. Printre aceştia se numără chiar şi Ioan Ţintean, care în acest moment ocupă funcţia de prefect al judeţului, al cărui post a fost rezervat pe durata mandatului de deputat, dar şi în prezent.
Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice din întreaga ţară, sunt, de la 1 august, în plin proces de reorganizare. Conform unei decizii a Guvernului, toate cele 42 de Direcţii judeţene ale finanţelor publice vor fi desfiinţate. În locul acestora vor funcţiona opt Direcţii Regionale ale Finanţelor
Publice.
Oraşele în care îşi vor avea sediile Direcţiile Regionale ale Finanţelor Publice sunt Bucureşti, Braşov, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova,
Timişoara şi Cluj-Napoca. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au explicat
recent într-un comunicat de presă că motivele pentru care au ales aceste oraşe au ost ponderea economică semnificativă a municipiilor, nivelul realizat al veniturilor bugetare şi numărul de contribuabili ridicat şi criteriul geografic.
„În ceea ce priveşte structura de a ministrare fiscală existentă la nivel judeţean, este important de menţionat faptul că aceasta nu se modifică substanţial, întrucât administraţia finanţelor publice
aflatăîn municipiul reşedinţă de judeţ va prelua
o mare parte din atribuţiile vechii direcţii generale a
finanţelor publice judeţene”, se precizeazăîn comunicat. Mai mult, potrivit documentului,
deplasarea competenţelor către nivelul regional nu este însoţită de delocalizarea în totalitate a personalului. De asemenea, atribuţiile direcţiilor generale regionale vor fi de coordonare
a administraţiilor fiscale judeţene, preluând
doar funcţiile suport necesare desfăşurării activităţii
administraţiilor fiscale judeţene. În plus, administraţiile fiscale judeţene vor continua să
funcţioneazăîn aceleaşi locaţii. Pe lângă desfiinţarea finanţelor publice locale, Guvernul a decis ca şi Garda Financiara şi Autoritatea Naţională a Vămilor se reorganizează ca structuri
fără personalitate juridicăîn cadrul ANAF, urmând ca atribuţiile celor două structuri să fie preluate de un nou organism, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
PESTE O SUTĂ DE PREAVIZE PRIMITE
ÎN BISTRIŢA-NĂSĂUD
De reorganizare nu a scăpat nicio direcţie fiscală
judeţeană, deci nici cea din Bistriţa-Năsăud. Astfel, în locul Direcţiei generale a Finanţelor Publice BN avem Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, iar în locul administraţiilor fiscale
orăşeneşti avem servicii fiscale orăşeneşti. În mod evident şi structurile de conducere din organigrame s-au schimbat. La nivelul administraţiei judeţene a
Direcţiei Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud s-au primit 104 preavize. Cei care au primit preavizele vor avea posibilitatea să opteze, în 30 de zile, pentru posturile vacante în cadrul activităţilor deficitare de la nivelul administraţiilor judeţene ale Finanţelor Publice din Bistriţa-Năsăud, inclusiv
Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-
Napoca sau ANAF. La Bistriţa pot rămâne circa 46
de persoane, întrucât atâtea posturi vacante sunt, în timp ce la Cluj vor putea merge aproximativ 20
Şefii, restructuraţi primii. Nici Ţintean nu a scăpat
Toţi directorii şi câţiva şefi de servicii au fost primit preavize, printre aceştia numărându-se şi Ioan Ţintean a cărui funcţie a fost rezervată pe perioada mandatului să de deputat, dar şi de când acesta a fost numit prefect al judeţului.
De restructurare este afectat şi Controlul Fiscal, care a rămas, de asemenea, fără director şi fărăşefii de servicii din subordine, dar şi fără câţiva funcţionari. Dintre cei care au primit preavize îi amintim pe Cristian Parasca şi Marius Negrea, Ioan Szabo – şeful Administraţiei Contribuabili Mijlocii, Dorina Cicioc – şefa Administraţiei Financiare Bistriţa, Radu Pop Radu – directorul adjunct al Administra iei Financiare Bistriţa, Ioan Pintea, şeful Trezoreriei Bistriţa-Năsăud, Rodica Dâscă– trezorier adjunct la Trezoreria Bistriţa. Crin Pântea, actualul
director al Finanţelor Publice bistriţene nu se numără printre cei loviţi de restructurare, întrucât
el asigură doar interimatul în această funcţie, care, aşa cum am precizat mai sus, aparţinea lui Ioan Ţintean.
Deocamdată e ceaţă mare
În Finanţele Publice bistriţene, deocamdată spaima este foarte mare, întrucât angajaţii nu ştiu încă sigur ce şanse au să ocupe un post conform noii organigrame, care sunt criteriile care vor ta la baza alocării posturilor, dacă se va da sau nu concurs pe posturi.
Crin Pântea, declara recent căîn Bistriţa-Năsăud vor fi 333 de posturi din cele 383. Aşa cum am
precizat mai sus, dintre cei restructuraţi maxim 47 vor rămâne acasă, iar alţi 20 ar putea să opteze
pentru Cluj. Cei care vor fi nevoiţi să se îndrepte spre posturile vacante din Cluj sunt într-o situaţie
dificilă, fiindcă nimeni nu este foarte fericit săîşi ia lumea în cap şi să se mute în alt judeţ cu locul
de muncă. De asemenea, nu se ştie deocamdată nici ce se va întâmpla cu ceilalţi 20 de funcţionari,
care practic rămân pe dinafară. Există voci care spun că printre funcţionarii care au primit preavize
sunt foarte mulţi cu state vechi în Finanţele Publice bistriţene, în timp ce unii mai nou veniţi în
instituţie au fost ocoliţi.
Liana Mureşan