Doi polițiști din Bistrița-Năsăud au refuzat anul trecut o mită de 1.000 (o mie) de euro de la un șofer în vârstă de 22 de ani care consumase alcool și mai apoi a produs un accident de circulație. Cei doi polițiști de la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, nu i-au trecut cu vederea infracțiunile comise de tânăr, atât cele pe linie rutieră, cât și încercarea de a-i mitui, și l-au dat pe mâna procurorilor. Șoferul buclucaș a fost condamnat cu suspendare și se pare că și-a acceptat pedeapsa, fiindcă până la acest moment, cel puțin, nu a atacat sentința, așa cum avea dreptul, în apel. De altfel, în fața instanței, acesta și-a recunoscut faptele.
Cazul s-a petrecut la începutul lunii iunie a anului
trecut, când V. B. a fost implicat într-un accident de circulație pe raza
municipiului Bistrița. Tânărul băuse o cantitate mai însemnată de bere și s-a
urcat la volanul autoturismului său, însă la un moment dat a pierdut controlul
și a intrat într-un al autoturism parcat regulamentar. După ce la fața locului
au ajuns polițiștii a început sarabanda, iar tânărul a ajuns în “brațele”
ofițerilor de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) Bistrița-Năsăud, iar mai
apoi în fața judecătorilor de la Tribunalul Bistrița-Năsăud care l-au condamnat
la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare.
Trebuie să precizăm faptul că nu vom da publicității
numele întreg al tânărului de 22 de ani, întrucât acesta s-a aflat la prima
abatere , dar și în speranța că a tras învățămintele de rigoare, în condițiile
în care are viața înainte. Pe de altă parte situația în care s-a aflat ar
trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care cred că majoritatea
polițiștilor de la Rutieră pot fi mituiți. Ei, uite că nu e așa!
A băut și a avut chef de plimbare, dar a bușit o mașină
Ce s-a întâmplat de fapt? Potrivit motivării
sentinței de condamnare, V. B. a mers cu mașina în seara zile de 2 iunie 2018,
în jurul orei 22.00 la o terasă din Bistrița, unde a consumat bere. Se pare că
a rămas acolo circa cinci ore, fiindcă pe la 3 noaptea s-a urcat la volanul
autoturismului și s-a dus până în zona locuinței sale, de unde și-a luat un
amic, după care a intenționat să facă un tur de oraș.
La
intersecția dintre două străzi a virat stânga,însă a pierdut controlul asupra
direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se
afla parcat regulamentar pe partea dreaptă, într-o parcare.
Ca urmare
a accidentului nu au rezultat vătămări corporale, ci doar avarierea
autoturismelor implicate în accident.
La locul
accidentului s-a deplasat un echipaj al poliției format din doi agenți de
poliție din cadrul Poliției municipiului Bistrița – Biroul Rutier, care l-au
găsit doar pe V. B., fiindcă amicul care îl însoțise s-a făcut nevăzut.
“Inculpatul
a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație alcoolică de 0,68
mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru care a fost condus de către
agenții de poliție la Spitalul Județean Bistrița pentru recoltarea probelor
biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în motivarea
instanței.
Disperat, a încercat să îi corupă pe polițiști
La
Spitalul Județean Bistrița,tânărului i s-a recoltat o mostră biologică de sânge
după care, în perioada de o oră până la recoltarea celei de a doua mostră
biologică de sânge, el a fost dus la sediul poliției pentru efectuarea
verificărilor și întocmirea actelor care se impun în astfel de situații.
“În
timpul deplasării spre sediul poliției, inculpatul le-a promis celor doi agenți
de poliție că dacă nu îi vor întocmi dosar penal le va da suma de 500 euro
pentru fiecare. Agenții de poliție au refuzat promisiunea făcută de către
inculpat și i-au solicitat să înceteze și să nu mai facă astfel de promisiuni.
Cu toate acestea, inculpatul a continuat și la sediul poliției precum și după
recoltarea celei de a doua mostră biologică de sânge, să promită o sumă de bani
agenților de poliție pentru a nu i se întocmi dosar penal”, se arată în
documentul instanței.
S-a prezentat cu 1.000 de euro! Polițiștii îl denunțaseră
A doua
zi, unul dintre agenții de poliție s-a dus ață la sediul DGA Bistrița-Năsăud și
a formulat un denunț împotriva tânărului, în condițiile în care acesta urma să
revină la sediul Poliției pentru a-și ridica cartea de identitate, certificatul
de înmatriculare, polița de asigurare.
“(…) pentru
că exista suspiciunea că inculpatul va promite din nou agenților de poliție
sume de bani sau alte avantaje, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bistrița-Năsăud a dispus autorizarea cu titlu provizoriu, pe o durată de 6 ore,
începând cu data de 03.06.2018, ora 12.20, până la data de 03.06.2018, ora
18.20, inclusiv, a metodei speciale de supraveghere tehnică constând în
supravegherea video, audio sau prin fotografiere în incinta imobilului (…), respectiv
biroul unde își desfășoară activitățile de serviciu lucrătorii de poliție din
cadrul Biroului Rutier.
La data
de 03.06.2018, în jurul orelor 13.00, inculpatul s-a deplasat la sediul
Poliției Municipiului Bistrița și în timp ce se afla împreună cu agentul de
poliție C: O. M., în biroul unde își desfășoară activitatea lucrătorii de
poliție din cadrul Biroului Rutier, inculpatul a scos din buzunarul jachetei un
plic de culoare albă și l-a așezat pe masă, în fața agentului de poliție
spunând că în plic se află suma de 1000 euro și sunt pentru agentul de poliție
C. O. M. și pentru colegul său P. A. , pentru a nu i se întocmi dosar penal”,
arată instanța.
Nu a negat nimic
Agentul
de poliție care a formulat denunțul împotriva tânărului a dat la o parte plicul
din fața acestuia, după care în birou au intrat procurorul și polițiștii DGA
Bistrița-Năsăud.
“Fiind întrebat de către procuror
ce se află în plic, inculpatul a precizat că plicul conține «bani» și sunt
pentru «mită» în scopul de a-i oferi agentului de poliție deoarece «a condus
sub influența alcoolului și a vrut să scape fără dosar penal». Inculpatul a mai
precizat că în plic se află suma de 1000 euro și sunt pentru agentul de poliție
care era de față și pentru «încă un coleg, P. A».
În
continuare, s-a constatat că în plic se afla suma de 1000 euro formată din 18
bancnote cu cupiura de 50 euro și o bancnotă cu cupiura de 100 euro”, se mai
precizează în document.
Din
buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.(…) din data de 06.06.2018
rezultă că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,10 g‰ alcool pur în sânge la
prima mostră biologică (ora 03.35), respectiv 1,00 g‰ alcool pur în sânge la a
doua mostră biologică de sânge (ora 04.35).
Condamnat cu suspendare
Astfel, tânărul
a fost acuzat de comiterea a două infracțiuni: conducere sub influența
alcoolului și dare de mită.
Situația
i-a fost ușurată de faptul că, în fața instanței și-a recunoscut faptele și
astfel s-a mers pe procedura simplificată. În plus, tânărul nu avea antecedente
penale. Era bine văzut la locul de muncă și, fiind absolvent de liceu,
intenționa să își continue studiile.
“Conform referatului de evaluare
întocmit în cauză inculpatul manifestă implicare și responsabilitate în viața
de familie, are un stil de viață orientat prosocial și bazat pe activități
constructive, este absolvent de studii liceale și își dorește continuarea
studiilor, are un parcurs profesional constant fiind valorizat în mediul
profesional, are o imagine pozitivă în mediul social și a promovat atitudini și
comportamente pro sociale atât anterior cât și ulterior implicării în cauza
penală. Nu au putut fi identificați factori d e natură să accentueze
dezvoltarea comportamentului infracțional cu excepția unor deficiențe în luarea
deciziilor și evaluarea consecințelor acestora, astfel că, prezintă un risc mic
de a comite noi fapte penale. Totodată s-a arătat că având în vedere faptul că
evenimentele au generat prin ele însele un impact educative și psihologic
semnificativ, inculpatul nu necesită forme de intervenție specializată în ceea
ce privește dezvoltarea abilităților decizionale și prevenirea reiterării
comportamentului infracțional considerându-se că inculpatul a dobândit o
apreciere acurată a tuturor riscurilor asociate deciziilor sale și a
valorificat situația actuală ca pe o oportunitate de învățare”, a precizat instanța.
În final, tânărul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 10 luni de
închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni. În
plus, acesta este nevoit să presteze 70 de zile de muncă în folosul
comunității.
Post-ul Dispus să plătească 1.000 de euro ca să scape! Tânărul care a încercat să mituiască doi polițiști, și-a primit pedeapsa apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.