Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all 22787 articles
Browse latest View live

Membrii PROIS-NV, invitaţi la “Întâlnirile PROIS-NV”

$
0
0

Secretariatul Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (PROIS-NV), împreună cu Centrul Creştin de Reintegrare Socială „ONISIM”, organizează “Întâlnirile PROIS-NV”, la data de 3 noiembrie.
Evenimentul are loc în Sala de Conferinţe a Centrului ONISIM (Bistrita, str. Compozitorilor nr. 6D), de la ora 13.00.

Sunt întâlniri informale ale organizaţiilor care au în implementare proiecte POSDRU sau se gândesc să promoveze proiecte POCU.

 

Principalele teme care vor fi puse în discuţie sunt:

„1) POSDRU
– Cum încheiem POSDRU? Activităţi specifice privind închiderea POSDRU
– Schimb de experienţă privind dificultăţi în raportarea tehnică şi financiară
– Instrumente la dispoziţia membrilor PROIS-NV

2) POCU
– Ghiduri publicate sau în dezbatere publică. Prezentare. Discuţii
– Proiecte şi parteneriate posibile în cadrul POCU. Facilitarea networkingului
– Suport acordat de Secretariatul PROIS-NV

3) DIVERSE

Acţiunea este dedicată sprijinirii iniţativelor şi parteneriatelor locale şi judeţene care au ca obiectiv accesarea fondurilor europene dedicate dezvoltării resurselor umane şi incluziunii sociale a grupurilor defavorizate”, informează directorul Centrului PROIS-NV ONISIM, Iosif Pintican.

Formularul de înregistrare la întâlnire este disponibil aici.

 

Post-ul Membrii PROIS-NV, invitaţi la “Întâlnirile PROIS-NV” apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.


Recital cu ocazia Zilei Naţionale a Austriei

$
0
0

 Complexul Muzeal Bistrița- Năsăud, în parteneriat cu Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”- Bistrița, organizează astăzi, 26 octombrie, de la ora 17.00, la un recital de muzică clasică.

Evenimentul este dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a Austriei.

„În cadrul evenimentului, care se va desfășura la Centrul German (Casa Argintarului) Bistrița, elevii Liceului de Muzica ”Tudor Jarda”, alături de profesorii lor, vor susţine recitaluri din autorii clasici ai muzicii austriece, si nu numai”, i formează managerul Complexului Muzeal BN, Gavrilaş Vasilichi George-Alexandru.

Ziua Nationala a  Austriei

Astăzi, Austria îşi sărbătoreşte Ziua Naţională, aceasta reprezentând data la care, în 1955, ţara şi-a câştigat independenţa deplină, sub condiţia păstrării neutralităţii.

România a stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie cu Imperiul Austro-ungar, la 11/23 septembrie 1879. La 14/27 august 1916, relaţiile diplomatice au fost întrerupte.

În urma dezmembrării Imperiului Austro-ungar, s-au stabilit relaţii diplomatice cu Republica Austria la 27 august 1920, la nivel de legaţie. Relaţiile au fost întrerupte în urma ocupării Austriei de către Germania nazistă în 1938. După al doilea război mondial, au fost restabilite relaţii oficiale, la 8 octombrie 1947, sub forma unor reprezentanţe politice. În urma semnării Tratatului de Stat cu Austria, România a recunoscut Republica Austria suverană şi, la 1 august 1959, reprezentanţele politice au fost transformate în legaţii. La 26 septembrie 1963, reprezentarea diplomatică a fost ridicată la rang de ambasadă.

Post-ul Recital cu ocazia Zilei Naţionale a Austriei apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Cartierul Stejarului-fără apă potabilă

$
0
0

Astăzi, 26 octombrie, până la ora 16.00 este sistată toral furnizarea apei potabile în oraşul Sângeorz-Băi, în cartierul Stejarului pentru remedierea unei defecţiuni apărute pe reţeaua de distribuție a apei potabile.

„În urma manevrelor executate s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care înainte de consum, vă rugăm lăsaţi să curgă apa câteva minute.

S.C.AQUABIS S.A. isi cere scuze fata de consumatori pentru disconfortul aparut in acest interval .
Telefon Dispecerat : 0263/213117 şi 0372/742478″, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Post-ul Cartierul Stejarului-fără apă potabilă apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Leon Buhai a primit o sentinţă mai dură de la Curtea de Apel Cluj, pentru corupere de minori

$
0
0

Fostul antrenor de fotbal Leon Buhai va sta mai mult după gratii. Condamnat în luna iulie de instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru comterea infracţiunilor de corupere sexuală de minori şi pornografie infantilă, Buhai a atacat sentinţa instanţei bistriţene în apel la Curtea de Apel Cluj, însă nu a avut parte de clemenţă.

 

 

Nu doar fostul antrenor a atacat sentinţa ci şi procurorii DIICOT care au considerat decizia Tribunalului Bistriţa-Năsăud prea blândă pentru faptele comise de Buhai.

 

Drept urmare, Leon Buhai a primit „un supliment” de încă opt luni de închisoare, astfel că va sta după gratii 4 ani. Totodată, timp de 5 ani acesta nu are dreptul de a-şi exercita profesia de antrenor. Decizia instanţei clujene este definitivă.

 

„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, Biroul Teritorial Bistrita-Năsăud împotriva sentinţei penale nr. 123/F/22.07.2015 a Tribunalului Bistriţa Năsăud pe care o desfiinţeaza sub aspectul laturii penale a cauzei.

Pronunţând o nouă hotărâre, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B.L., pentru comiterea infracţiunii de corupere sexuala a minorilor, prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal ( în dauna persoanei vătămate B.H.R. ), la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b si g Cod penal (dreptul de a exercita profesia de antrenor) pe o durata de 5 ani.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B.L. pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de pornografie infantilă prev. de art. 374 alin. 1 şi 2 din Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fast săvărşite în concurs real, motiv pentru care, în baza art. 39 alin. 1 lit. b şi art. 45 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus, de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o durata de 5 ani, în pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal ( dreptul de a exercita profesia de antrenor ) pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal ( dreptul de a exercita profesia de antrenor ) pe toată durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 21.11.2013, ora 19:40, până la data de 22.11.2013, ora 19:40 şi a arestului preventiv din perioada 22.11.2013 – 29.01.2014, precum şi începand cu data de 09.06.2015 la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.L. împotriva aceleiaşi sentinţe. Stabileşte onorariu avocaţial parţial în sumă de 200 lei în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, av. V.R., care se avansează din FMJ. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată în apel în suma de 600 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 22.10.2015, „, este decizia Curţii de Apel Cluj.

Pe numele lui Leon Buhai mai există însă un dosar penal, aflat pe rolul Judecătoriei Bistriţa, în care fostul antrenor este acuzat de data aceasta de comiterea infracţiunii de act sexual cu minori. În acest dosar nu a fost încă fixat un termen de judecată, dosarul fiind în acest moment în camera preliminară.

 

Post-ul Leon Buhai a primit o sentinţă mai dură de la Curtea de Apel Cluj, pentru corupere de minori apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Vlad Ciocan a fost ales purtător de cuvânt al TSD BN

$
0
0

Vineri seară a avut loc prima întrunire a Comitetului Executiv al TSD Bistriţa-Năsăud, ales la data de 9 septembrie, anul curent.

„Cu acest prilej, tinerii şi-au stabilit priorităţile pentru următoarele 3 luni. Agenda cuprinde câteva proiecte de impact pentru diversele comunităţi din Bistriţa-Năsăud”, informează președintele TSD BN, Bogdan Ivan.

În cadrul aceleiaşi întruniri a fost desemnat, conform statutului, ca purtător de cuvânt al TSD Bistriţa-Năsăud, fostul jurnalist, Vlad Ciocan. Tânărul de 30 ani are o experienţă de 5 ani în presa scrisă şi tv atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, din postura de corespondent.

Post-ul Vlad Ciocan a fost ales purtător de cuvânt al TSD BN apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Dolha depsre Oprea: ” Abuzul de putere este acuzația cea mai gravă care i se aduce în acest moment”

$
0
0

Polițistul de la Brigada rutieră a Capitalei, Bogdan Cosmin Gigina și-a pierdut viața pe 20 octombrie 2015, într-un accident de motocicletă, în timp ce se afla în fruntea unei coloane oficiale pentru vicepremierul Gabriel Oprea. Polițistul avea 28 de ani, era căsătorit și lucra de 8 ani în Ministerul Afacerilor Interne. El a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după accident. Poliția Capitalei a confirmat că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Polițistul Bogdan Cosmin Gigina se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic. Potrivit martorilor, polițistul a pierdut controlul asupra motocicletei și nu a mai putut evita impactul cu un gard care împrejmuia o groapă săpată în asfalt. Deși Ministrul de Interne are un asemenea privilegiu numai în situații deosebite, s-a folosit de funcția lui și a cerut escortă. Acum mii de oameni cer demiterea lui.

„Ce nu pricepe sau se face că nu pricepe ministrul Oprea e că abuzul de putere este acuzația cea mai gravă care i se aduce în acest moment. Pentru că toate datele, toate mărturiile conduc spre aceeași concluzie: domnul Oprea dispune de coloana oficială fără să aibă dreptul legal. O face demult și după bunul plac, cu victime printre polițiștii însoțitori, sfidând legea într-atât încât acum nu poate pricepe ce nu e în regulă. Pentru mult mai puțin de atât alți miniștrii și-au dat demisia. Nu și Oprea.
Gabriel Oprea a ieșit public în a 6-a zi fără să lămurească nimic. S-a ascuns în spatele cercetării Parchetului, în condițiile în care nici acolo aghiotanții săi nu au trimis ceea ce au cerut procurorii. Domnul Oprea va trebui să răspundă în Parlament ceea ce nu vrea să spună opiniei publice, va trebui forțat să o facă.
Vocea societății civile nu poate fi stinsă chiar așa ușor, iar această voce cere să se facă lumină. PNL va folosi toate mijloacele parlamentare de la audiere în comisia de abuzuri, la comisie parlamentară specială și până la moțiune simplă pentru a afla adevărul și a pune capăt acestui comportament”, a notat pe pagina de socializare co-președintele PNL BN, Stelian Dolha.

Conform Codului Rutier, doar patru demnitari români au dreptul să beneficieze zilnic de coloane oficiale – președintele României; președintele Senatului; președintele Camerei Deputaților și primul-ministru.

Post-ul Dolha depsre Oprea: ” Abuzul de putere este acuzația cea mai gravă care i se aduce în acest moment” apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

„Onor glorioasei armate române””Onor glorioasei armate române”

$
0
0

Expoziţia didactică de numismatică şi efecte militare cu titlul „Onor glorioasei armate române”, care are loc în sala de şedinţe a Asociaţiei Cadrelor MIlitare în Reyervă şi Retragere BN, din incinta Cercului Militar Bistriţa, este organizată de Clubul colecţionarilor militari Bistriţa format din membri ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Bistriţa-Năsăud şi ai Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” Bistriţa-Năsăud.
Evenimentul are loc duminică, 25 octombrie, de la ora 14.00, în prezenţa colecţionarilor militari bistriţeni, ai cadrelor militare active, în rezervă şi retragere şi ai altor invitaţi.

Este dedicat zilei de „25 octombrie – Ziua armatei române”, când la acea dată în 1944 după lupte eroice, militarii români au eliberat ultima palmă de pământ românesc de sub jugul forţelor hortiste şi fasciste prin luptele de la Carei.
Manifestarea expoziţională va fi coordonată de către jurnalistul şi colecţionarul Marius Chiuzan, membru de onoare al celor 2 asociaţii organizatoare.

Post-ul „Onor glorioasei armate române””Onor glorioasei armate române” apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Lucrare de Cadastru general finalizată

$
0
0

Lucrarea de Cadastru general în municipiul Bistriţa pentru sectorul cadastral: 657 Bistriţa – Şesu de Sus a ajuns la final.
După parcurgerea etapei de afișare se va realiza înscrierea gratuită în cartea funciară a proprietăţilor şi înmânarea gratuită a extraselor CF pentru proprietari.

„În acest sens vă anunţăm că, în perioada 26 octombrie 2015 – 25 noiembrie 2015, lucrarea de cadastru general pentru acest sector cadastral va fi afişată la panourile amplasate pe peretele clădirii Primăriei municipiului Bistriţa – str. Gheorghe Şincai nr. 2 – intrarea Pasaj II.
Documentele afişate sunt următoarele:
– planul cadastral al sectorul cadastral: 657 care cuprind numărul cadastral al imobilului (anexa nr. 3);
– Registrul cadastral al imobilelor, care cuprinde date despre imobil, respectiv numărul cadastral al imobilului, numărul sectorului cadastral, suprafaţa imobilului, proprietarul imobilului, domiciliul acestuia şi eventualele sarcini înscrise în partea a III-a a Registrului cadastral al imobilelor (anexa nr. 5).
Planul cadastral poate fi consultat de dumneavoastră şi puteţi afla astfel numărul cadastral al imobilului cu corespondent în Registrul cadastral al imobilelor, care conţine celelalte date.
Totodată vă informăm că, în situaţia în care pe terenul proprietatea dumneavoastră a fost edificată o construcţie înainte de anul 2001 şi nu deţineţi pentru aceasta acte de autorizare, respectiv Autorizaţie de construire, în conformitate cu prevederile art. 37 alin.(5) din Legea nr. 50/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Codului Fiscal, vă puteţi întabula şi construcţia în lipsa autorizaţiei de construire, cu condiţia achitării impozitului aferent pe ultimii 5 ani anterior depunerii declaraţiei fiscale inclusiv pentru anul în curs.
În cazul edificării unei construcţii în baza Autorizaţiei de construire, în cazul în care construcţia este finalizată vă recomandăm să vă adresaţi Serviciului Urbanism pentru întocmirea şi eliberarea Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, act necesar înscrierii construcţiei în cartea funciară.
În situaţia în care sunteţi nemulţumit de datele pe care lucrarea de cadastru le conţine pentru sectorul afişat, aveţi posibilitatea să depuneţi contestaţie, conform prevederilor art.14, alin.(1) şi alin.(2) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Eventualele contestaţii, precum şi cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului şi cererile de înscriere a sarcinilor în cărţile funciare, se formulează în scris, în termen de 30 de zile de la afişare şi vor fi însoţite de documente doveditoare.
Titularii sarcinilor înscrise în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni vor solicita reînnoirea înscrierii acestora în cărţile funciare, în termen de 30 de zile de la afişare.
Cererile de reînnoire a înscrierii sarcinilor în cărţile funciare, cererile de rectificare a documentelor tehnice şi eventualele contestaţii, se depun la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud cu sediul în Bistriţa, str. Nicolae Titulescu nr. 52, care are obligaţia să le soluţioneze în termen de 30 de zile de la depunere.
După expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor şi efectuarea înscrierii în cartea funciară cu titlu gratuit, vi se vor înmâna noile extrase de carte funciară.
Informaţii cu privire la datele pe care le cuprinde această lucrare se pot obţine la Primăria municipiului Bistriţa, Serviciul Cadastru şi Revendicări Imobiliare din str. Gheorghe Șincai nr. 2, telefon 0263-224706, interior 143″, informează primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.

Post-ul Lucrare de Cadastru general finalizată apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.


Traian Simionca a dat o nouă față comunei Livezile

$
0
0

Primarul livezenilor a pus osul la treabă alături de săteni, deși afară era destul de frig.
Traian Simionca, a fost ajutat de elevii şcolii gimnaziale, săteni dar şi consilieri locali.
Astfel, au fost plantați aproximativ 600 de trandafiri, pentru o comună mai frumoasă.

„O acțiune de plantare a trandafirilor pe marginea drumului European DN 17, unde e implicată Primăria, muncitorii de la Primărie, consilierii, copii de la Școala Generală „Livezile” cu doamna Capotă. Am cumpărat 600 de bucăți de trandafiri. Unde este partea de sus a satului, dorim să reușim să plantăm trandafirii împreună cu cetățenii care și-au făcut gropile în fața casei, iar unde nu au reușit să își facă sunt oameni vârsnici sau sunt plecați în străinătate și le facem noi Primăria gropile, fiindcă nu vom lăsa o casă sau o locuință fără flori în față. Eu zic că este o acțiune reușită și benefică, începând de la anul când vor înflori aceste flori, și o vom continua și săptămâna viitoare până la ieșirile din Livezile. Se preconizează să fie plantați undeva, în jur de 2000 de trandafiri. Am mobilizat multă lume, știți că e așezământ săsesc, știu că sații aveau flori în fața casei, dar încercăm acuma după multe lucrări care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, drum european, șanțuri betonate, podețe, canalizări-apă, unde au fost spărturi mari în comuna Livezile, încercăm să mai vindecăm , aceste lucrări și să aducem, la viață această comună, și zic că cetățenii sunt încântați de această acțiune”, a precizat edilul comunei Livezile, Traian Simionca.

Trandafirii au fost plantați câte 4-5-6, în funcție de lungimea casei, cam tot la 3-4 metri este distanța,
Până la primăvara anului viitor, Traian Simionca ar vrea să planteze în comuna LIvezile numai puţini de 2.500 de trandafiri de diferite culori, toate cele 600 de fire plantate sâmbătă fiind tulpini de trandafiri roşii.

 

trandafiri 1 trandafiri 3 trandafiri

Post-ul Traian Simionca a dat o nouă față comunei Livezile apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Săptămâna viitoare va fi inaugurat DJ 172 C

$
0
0

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a inspectat lucrările de amenajare și consolidare a DJ 172 C.
Drumul Judeţean 172 C, face legătura între Ilva Mică şi Leşu, iar lucrările au început în urmă cu doi ani.

Pe lângă întărirea şi asfaltarea drumului, reabilitarea a cuprins inclusiv construcţia unor podeţe noi, ziduri de sprijin şi şanţuri din beton.

„Ne apropiem cu pași tot mai concreți de realizarea unui vis, până nu demult, pentru cele aproape 3000 de suflete din comuna Leșu: asfaltarea drumului județean care leagă centrul de comună de Drumul Județean 172D, în Ilva Mică. În total, peste 6,5 km de drum modernizat.
Comuna Leșu este ultima comună din județul Bistrița-Năsăud care nu era conectată cu căi rutiere asfaltate de alte drumuri județene sau naționale. Din prima zi în care am ajuns la Consiliul Județean mi-am propus să construim infrastructură rutieră de calitate între localitățile ”uitate” până atunci. La Leșu am reușit acest lucru datorită alocărilor din Bugetul Consiliului Județean, dar și datorită sprijinului Guvernului României.
Acum lucrăm la ultimele detalii ale investiției și joi în această săptămână vom avea recepția finală a lucrărilor! De asemenea, la intrarea din DJ 172D spre Leșu lucrăm la un pod peste râul Ilva, care va fi construit până la finalul anului!”, a notat pe pagina de socializare președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Pentru lucrările de pe DJ 172 C Ilva Mică – Leșu, CJ a alocat anul acesta 300.000 de lei, iar Ministerul Dezvoltării – 3.196.317. Podul de pe pe DJ 172 C va costa 300.000 de lei, bani din bugetul județean.

În 2013 s-au recepţionat lucrările de modernizare a 2,5 km din DJ 172 C Leşu – Ilva Mică, valoarea investiţiei ridicându-se la 1.180.560 lei din bugetul CJ.
Lucrările sunt executate de către specialiştii de la Dimex 2000 Company Rebra.

 

sursa foto: fb Radu Moldovan

11165067_930409543679260_3066226923243268466_o 11260510_930409307012617_5802466150781798409_o 12038945_930409403679274_895209680830102389_o 12184293_930409393679275_5075860773237227541_o 12189437_930409453679269_2291747040502178753_o 12191356_930409397012608_9061759708296164080_o

 

Post-ul Săptămâna viitoare va fi inaugurat DJ 172 C apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Reborn Dance Studio pe locul patru la Rimini

$
0
0

Reborn Bistrița a reprezentat România la Campionatul Mondial de Hip Hop ”IDO” de la Rimini (Italia), la mai multe categorii: Hip Hop Battle Adulți și Juniori, Hip Hop Team Battle, Formații Adulți cu un număr de 8 persoane și Large Productions cu 25 de persoane.

În concurs au intrat formaţii din 27 de țări, fiecare cu mai multe formații: Canada, Africa de Sud, Rusia, Hong Kong, Macedonia, Serbia, Austria, Belgia, Bosnia și Herzegovina, Croația, Cehia, Danemarca, Anglia, Germania, Ungaria, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Elveția, Finlanda, Moldova, Suedia, Estonia, Letonia și România.

Cei 25 de dansatori care au format ”Reborn Family” la categoria Large Productions au terminat pe locul 4, cu dansul ”Army Show”.

 

„Suntem bucuroși că am ajuns până aici la „Campionatul Mondial IDO, Italia”, și datorită acestui fapt am realizat nivelul nostru față de celelalte trupe din alte țări și cât mai avem de muncit. Primul pas e mai greu. În ciuda faptului că nu ne-am calificat la 4 categorii, iar la Large Production am obținut locul 4, noi am luptat alături de cei mai buni și cu mândrie ne-am reprezentat țara”, a notat Preşedintele şi totodată Intructorul/Coregraf a asociaţiei REBORN, Bistriţa, Dora Incert, pe pagina de socializare.

La Hip Hop Team Battles Adulți, ”Reborn Crew” a ocupat locul 8, iar la Formații Adulți ”Reborn Flavour” s-a clasat pe locul 33.

„Vreau să o felicit pe Dora Incert și echipa sa de la ReBorn Bistrița, pentru onorantul loc 4, obținut la Campionatul Mondial de Hip Hop ”IDO” de la Rimini (Italia)!
Avem tineri foarte talentați și dedicați în județul Bistrița-Năsăud și ne mândrim cu ei și cu rezultatele lor!”, a precizat președintele CJ BN, Radu Moldovan, pe pagina de socializare.

sursa foto: fb Reborn
10460263_930433217010226_7678852213991985852_n

10636841_419412121587255_3356523195886063929_o

11700870_419412151587252_4149598456683905035_o

12185066_419412241587243_4533269958332741547_o

Post-ul Reborn Dance Studio pe locul patru la Rimini apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

FC Bistrița și-a schimbat conducerea

$
0
0

FC Bistriţa, echipa care ocupă la această oră primul loc în liga a patra cu 22 de puncte, şi-a schimbat conducerea şi obiectivul pentru anul competiţional 2015-2016.

Noul preşedinte şi principalul finanţator este omul de afaceri Florin Sîngeorzan, antrenori fiind numiţi Titi Voica şi Dinu Vlad, potrivit unui post local.
De asemenea, noua echipă a câştigat şi un proiect finanţat de la bugetul municipal în valoarea de 80 de mii de lei.

„În calitate de președinte al FC Bistrița, mă numes Florin Sângeorzan și dorim împreună cu echipa care este lângă mine să ducem sportul bistrițean mai departe, adică fotbalul din Bistrița, mai bine spus. Dorim să inițiem o activitate mai intensă la copii și juniori prin crearea unor grupe de copii din județ”, a precizat preşedinte FC Bistriţa, Florin Sîngeorzan.

La conferinţa de presă organizată la hotelul Krone, au fost prezenţi mai mulţi jucători, printre care şi Sergiu Costin, dar şi cei doi antrenori, Titi Voica şi Dinu Vlad.

„Sunt bucuros că se vrea ceva, este seriozitate, suntem o familie, așa că avem nevoie doar de performanță și să vedem că se vrea ceva. Cânde se vrea ceva vi cu sufletul deschis și dai totul”, a adăugat Sergiu Costin.

 

FC BISTRITA 1 FC BISTRITA 2 FC BISTRITA

Post-ul FC Bistrița și-a schimbat conducerea apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Cros la Tărpiu

$
0
0

Crosul Tărpiului la care au participat 70 de elevi, a avut loc în data de 23 octombrie, de la ora 11.00, la Şcoala cu structura Tărpiu aparţinătoare Şcolii Gimnaziale Dumitra.
Orgaizator a fost profesoara de Educaţie Fizic şi Sport, Pop Taloş Luminiţa.
Elevii participanţi au fost din clasele III-IV-fete şi băieţi-600 m, V-VI-fete şi băieţi-800 m şi VII-VIII-fete şi băieţi-1000 m.

Profesorii colaboratori au fost: Alexandru Ioan, Cristina Boţan, Alina Ionaşc, Nicoleta Oprea, şi Mureşan Ioan.

Scopul proiectului a fost angrenarea elevilor într-o activitate sportivă competiţională la nivel individual şi de grup; promovarea mişcării, în schimbul sedentarismului şi a altor activităţi fără o ţintă educativă; dezvoltarea, formarea personalităţii şi pregătirii intelectuale; creştera rezistenţei la îmbolnăviri şi dezvoltarea calităţii fizice de bază (rezistenţa); motivarea elevilor de a se autodepăşi atât fizic cât şi psihic la nivel individual şi selectarea copiilor cu aptitudini sportive deosebite.

Concursul de alergare, organizat la nivel de structură şcolară, a vizat o întrecere pe clase grupate pe nivele de vârstă, atât fete cât şi băieti, în vederea obţinerii unor rezultate sportive individuale .

În urma acestei activităţi, vor fi selecţionaţi 6 dintre cei mai buni alergători în funcţie de timpul scos, să participe mai departe la etapă judeţeană, la „Memorialul Maria Cioncan”.

La nivelul şcolii din Tărpiu, traseul a fost unul prestabilit, pe drumul de lângă şcoală, acesta fiind în linie dreaptă, marcând cele trei distanţe alese.

Ordinea plecării la start a fost:
1. Cls.III-IV băieţi – 600m
2. Cls.III-IV fete – 600m
3. Cls.V-VI băieţi – 800m
4. Cls.V-VI fete – 800m
5. Cls.VII-VIII băieţi – 1000m
6. Cls.VII-VIII fete – 1000m

Grupa de fete a lua startul cu 50 sec mai târziu faţă de băieţi, urmând ca urmtoarele grupe să se deplaseze spre următorele puncte de start.

Primii trei copii clasaţi au fost premiaţi cu câte o diplomă, iar locurile întâi, au primit câte o broşură ilustrată şi un pix.

 

Locul I , la clasa a VIII-a, la băieţi, a fost ocupat de Butuza Marcus
Locul II , la clasa a VIII-a, la băieţi, a fost ocupat de Steopan David
Locul III , la clasa a VII-a, la băieţi, a fost ocupat de Burduhos Daniel
Locul I , la clasa a VIII-a, la fete, a fost ocupat de Simion Rahela 
Locul II , la clasa a VIII-a, la fete, a fost ocupat de Cândva-Pădure Lavinia
Locul III , la clasa a VII-a, la fete, a fost ocupat de Burduhos Sara
Locul I , la clasa a V-a, la băieţi, a fost ocupat de Şutea Cristian
Locul II , la clasa a V-a, la băieţi, a fost ocupat de Butuza Paul
Locul III , la clasa a VI-a, la băieţi, a fost ocupat de Salac Andrei
Locul I , la clasa a V-a, la fete, a fost ocupat de Varadi Luisa
Locul II , la clasa a V-a, la fete, a fost ocupat de  Chitta Valerica
Locul III , la clasa a VI-a, la fete, a fost ocupat de Scurtu Marta
Locul I , la clasa a IV-a, la băieţi, a fost ocupat de Simion David
Locul II , la clasa a IV-a, la băieţi, a fost ocupat de Salac David
Locul III , la clasa a IV-a, la băieţi, a fost ocupat de Varadi Manuel
Locul I , la clasa a IV-a, la fete, a fost ocupat de Chitta Nicoleta
Locul II , la clasa a IV-a, la fete, a fost ocupat de  Hirutza Odiseia
Locul III , la clasa a IV-a, la fete, a fost ocupat de Rus Florina
„Obişnuirea cu astfel de activităţi în mod organizat, poate avea un impact pozitiv asupra elevilor”, informeză Pop Taloş Luminiţa.

DSC03220 DSC03415DSC03413DSC03295 DSC03296

Post-ul Cros la Tărpiu apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Ionuţ Simionca: Transformarea PMP în Mișcarea Populară nu este o chestiune doar de formă ci şi de fond

$
0
0

Organizația județeană a noii Mișcări Populare salută alegerea în funcția de președinte al acestei noi structuri politice a fostului președinte al României, Traian Băsescu. La congresul de alegeri de la București, Partidul Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud a fost reprezentat de o delegație formată din 100 de persoane, delegație condusă de președintele Ionuț Simionca.

 

„O altă veste bună pentru Bistrița-Năsăud este alegerea pe o funcție de de secretar executiv a președintelui Ionuț Simionca, el urmând să ocupe această funcție la nivel național, ceea ce denotă faptul că Mișcarea Populară este, într-adevăr prima formațiune politică din România care nu face schimbări doar de dragul schimbării și, că munca și performanța politică sunt foarte repede răsplătite”, se arată într-un comunicat de presă.

 

„Este foarte clar pentru toată lumea că transformarea PMP în Mișcarea Populară nu este o chestiune doar de formă ci şi de fond. Nu am schimbat doar un nume sau o siglă, ci am demonstrat că suntem o formațiune politică serioasă, matură în gândire chiar dacă avem o istorie scurtă, iar votul dat președintelui Traian Băsescu nu este decât o reconfirmare a forței politice a celui care a condus România 10 ani de zilei. Avem un program politic, ceea ce ne face încrezători în viitorul nostru comun, al celor din Mișcarea Populară. Faptul că am fost desemnat secretar executiv la nivelul conducerii centrale, este un lucru care mă responsabilizează enorm, mă determină să găsesc soluții pentru a transforma Mișcarea Populară într-o adevărată forță politică a județului Bistrița-Năsăud, așa că îi îndemn pe toți colegii să-și ia rolul în serios și să se apuce de treabă”, spune președintele Ionuț Simionca.

Noua conducere a Mișcării Populare arată în felul următor: Traian Băsescu este președintele „Mișcarea Populară”. Eugen Tomac este președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfrid Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general. Noua formațiune va avea și doi secretari generali adjuncți, Rizia Tudorache și Ștefan Burlacu, potrivit Agerpres. În conducerea Mișcării Populare au fost aleși și 14 vicepreședinți: Petru Movilă, Claudiu Palaz, Roxana Iliescu, Adrian Gurzău, Clement Negruț, Nicolae Davițoiu, Cristian Petrescu, Cătălin Cristache, Cătălina Bozianu, Victor Tarhon, Adrian Rădulescu, Cristinel Marian, Mihaela Stoica, Radu Cristescu. În structura centrală de conducere a formațiunii se vor regăsi și 12 secretari executivi: Bulf Cătălin, Laurențiu Dulamă, Mihaela Brate, Ionuț Simionca, Costel Mihai, Dan Ioniță, Sebastian Moise, Mihai Țâbuleac, Mirea Marian, Gelu Vișan, Lucian Iliescu, Bogdan Gamaleț. Următorul Congres va avea loc la șase luni după alegerile parlamentare, potrivit Statutului noii formațiuni. Noul imn al formațiunii este „Iarba verde de acasă”.

 

Post-ul Ionuţ Simionca: Transformarea PMP în Mișcarea Populară nu este o chestiune doar de formă ci şi de fond apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Ștefan Sângeorzan: ” Nu am urcat niciodată într-o „remorcuță” a PSD-ului”

$
0
0

Lider al ALDE Feldru, Ștefan Șângeorzan a declarat într-o conferință de presă căviitorulpreședinte cu siguranță va fi Țintean.

„Eu nu am schimbat barca, ci am revenit în barca cu care am plecat în politica noastră, cea mai mică la nivel local. Din 2000 până în 2002 am fost convins de către domnul Oltean și Marniescu să fac parte din echipa PD-ului, când am ieșit și primar. În 2002 am intrat în PSD, odată cu cei 22 de primari și președintele CJ și am stat până la capăt, capăt pe care îl consider că a fost aici și am revenit de unde am plecat. Liberalii nu putem spune că sunt cei care cântă imnul FSN-ului și au președinte pe Ioan Oltean. Am venit alături de cei cu care am plecat, Muthi, Popescu și în mod deosebit am siguranță că suntem pe un drum bun având la nivel național pe domnul Tăriceanu, care eu îl consider cu adevărat cel mai bun premier, și singurul om politic la nivel național care a reușit cu demnitate să nu fie îngenuchiat de Băsescu și de mafia lor. Știm cu toții răspunsurile care le da la Băsescu când Elena Udrea îi arăta bilețelul portocaliu, Tăriceanu îi arăta bilețelul galben și albastru, și alte lucruri cu care i-a închis gura lui Băsescu. Revenind pe meleagurile noastre am avut o luptă în ultimii ani de zile cu Oltean, nu neapărat că aș fi avut ceva cu el, ci cu cei care au tăiat pensiile, salariile, și și-au bătut joc de români, iar lupta mea va continua.
Eu ALDE, deși o denumire destul de cunoscută pentru toți europenii, un grup în Parlamentul European care are un cuvânt greu de spus în tot ce privește politicile europene, dar eu aș traduce ALDE-Alianța Liberalilor Demni. Să spui libera-democrat e un non-sens. Dacă eștio liberal implicit ești democrat. La nivel județean vin alături de noul președinte al CJ BN, care eu deja, tot cu „an”, se termină, nu Moldovan, ci, zic Țintean, chiar dacă domnul Țintean e apolitic, e reprezentantul Guvernului în teritoriu. Guvern din care face parte și ALDE, nu am nicio îndoială că va fi viitorul președinte CJ în BN și acesta e gândul meu și pentru asta voi lupta la nivel de județ. La nivel de Feldru, organizația PSD Feldru care are 7 consilieri locali a fost dizolvată de Radu Moldovan, când a venit Dragnea. În timp cei 7 consilieri, eu nu am plecat de unul singur pe drum către ALDE, am plecat 6 consilieri, deci PSD-ul mai are un singur consilier, șoferul Dani Suciu, pe care îl respect și nu putea veni după noi, că trebuie să rămână șofer și la PSD. În rest, toți ceilalți plus 90% din organizație a fost a PSD-ului în Feldru. Am luat o decizie, nu de unul singur, ci împreună, și împreună vom merge mai departe”, a delcarat Ștefan Sâgeorzan, fost primar al Feldrului.

 

Acesta a declarat că va candida pentru primăria Feldru.

Voi candida la Feldru de primar pentru că ar fi plicticos fără Sângerozan în campanie. Pe listele Alianței Liberalilor Demni, voi candida și vom și câștiga, iar pe Valea Ilvelor, pe Valea Someșului și în tot județul prin intermediul dumneavoastră îi îndemn pe toți cei care au fost dați la o parte de noul val al PSD-ului, pe toți cei care au rămas fără PNL, pentru că a trecut la PD, să vină alături de ALDE.
La ALDE sunt 12 primari. Să știți că nu am urcat niciodată într-o „remorcuță” a PSD-ului, nu urc niciodată în „remorcuțe”, ci într-o mașină, chiar dacă e mai micuță și consumă mai puțin, dar merge bine, nici într-un caz o „remorcuță”. Nu suntem infiltrați aicea doar așa. Am venit cu sufletul deschis și cu siguranță în BN nu se va face guvernarea locală fără ALDE. De fapt vom da președintele CJ, pe domnul Țintean, iar la nivel național nu se va face Guvern fără ALDE, fără Tăriceanu care a fostcelmai bun prim-ministru. A dat cei mai mulți bani când am fost primar, fatorită lui am făcut sala de sport și multe alte lucruri, tot respectul”, a adăugat Ștefan Sâgeorzan.

Post-ul Ștefan Sângeorzan: ” Nu am urcat niciodată într-o „remorcuță” a PSD-ului” apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.


Gheorghe Scuturici: „Cel mai bine reprezentat doritor de candidat la primărie va fi și candidatul PNL la Primăria respectivă”

$
0
0

PNL Bistriţa-Năsăud a intrat pe ultima sută de metri în vederea pregătirii electorale.

„Pentru pregătirea alegerilor de anul viitor din cele 62 de unități administrativ teritoriale, am constituit Comitete Executive în 58 dintre ele, astăzi urmând să constituim Comitetul Executiv la Rodna, iar cred că săptămâna viitoare la Chiochiș și la Ilva Mică. Și în marea majoritate avem desemnați candidați pentru primărie. Am început sondarea lor în localitățiele unde avem mai mulți doritori pentru a candida la primărie. O să facem sondaje. Am început sondarea lor la Bistrița, iar în perioada imediat următoare vom face sondaje și în celelalte orașe și localitățile în care este nevoie. Cel mai bine reprezentat doritor de candidat la primărie va fi și candidatul PNL la Primăria respectivă”, a declarat secretar executiv PNL BN,Gheorghe Scuturici.

Sondajul comandat de liberali pentru desemnarea candidaţilor la mai multe primării, este în plină derularea, primele rezultate fiind programate să apară după jumătatea lunii noiembrie.
Pentru această seară, liderii PNL Bistriţa-Năsăud au convocat şedinţe de alegeri în oraşul Sîngeorz Băi şi comuna Rodna.

Post-ul Gheorghe Scuturici: „Cel mai bine reprezentat doritor de candidat la primărie va fi și candidatul PNL la Primăria respectivă” apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Au fost premiate microîntreprinderile, întreprinderile mici și cele mijlocii, întreprinderile mari și cele foarte mari

$
0
0

Cele mai performante și competitive companii din judeţ, dintr-un total de 1.084 incluse în Topul Firmelor 2015, care au excelat anul trecut la cifră de afaceri, profit din exploatare, resurse umane şi capital angajat au fost premiate într-un cadru festiv de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

Topul Firmelor 2015 s-a desfăşurat sub motto-ul ”Schimbare – Inovare – Excelență”. Clasamentul a fost realizat pe șase domenii mari de activitate: Cercetare – Dezvoltare și High Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură și Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț, Turism. Criteriile utilizate la realizarea clasamentului sunt: cifra de afaceri, profitul, rata profitului, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utilizării capitalului angajat, calculate automat în baza datelor de bilanț.

„Topul Firmelor este o manifestare tradiţională a Camerelor de Comerţ din România. Suntem, după lege, singura instituţie care avem dreptul să organizăm acest top. Topul Firmelor este o manifestare care se organizează în toate cele 42 de judeţe ale ţării. În judeţul Bistriţa-Năsăud, organizăm acest eveniment de 22 de ani. Anul acesta sunt 1084 de firme pe care le-am inclus în catalog şi care s-au înscris pe cele şase domenii importante de acrtivitate. De premiat, premiem primele trei. Ca şi criterii sunt aceleaşi din anii trecuţi. Nu avem firme cu probleme, care să aibă datorii la stat sau în alte părţi. Avem doar firme care reprezintă motorul economiei judeţului. Ca număr de populaţie şi ca firme sunt pe locul 35 în ţară, dar ca activitate economică undeva pe locul 22. Marcăm totodată şi împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Începuturile au fost deosebit de grele”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar.

La eveniment au participat prefectul Ioan Ţintean, subprefectul Ovidiu Frenţ, primarul Ovidiu Creţu şi alte autorităţi publice locale. Aceștia au primit diplome şi trofee cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

„Le mulţumesc oamenilor de afaceri care se află aici pentru că există, pentru că îşi plătesc impozitele şi taxele şi, pe baza lor, putem să facem o administraţie pe care încercăm să o ţinem la un nivel cât se poate de înalt şi să transformăm Bistriţa într-un oraş european”, a declarat primarul municipiul Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu.

Și prefectul județului Bistrița-Năsăud a primit diplomă și asubliniatcămediul de afaceri e considera parte a elitei,

„Vă felicit pe toţi. Astăzi nu există perdanţi. Cei din mediul de afaceri sunt consideraţi parte a elitelor care trag societatea după ei. Ştiu că vă e greu, că aveţi multe nemulţumiri, dar cred că prin măsurile care s-au luat s-a făcut dovada că, cel puţin, există intenţie cu privire la flexibilizarea raportului dintre Guvern şi mediul de afaceri. Cu privire la predictibilitatea pe care o doriţi cu toţii, cred că începe să se vadă că mediul de afaceri se poate baza pe o structură de acte normative care dă şansă unei predictibilităţi mai bune”, a adăugat Ioan Țintean.

Au fost premiate microîntreprinderile, întreprinderile mici și cele mijlocii, întreprinderile mari și cele foarte mari.
În topul exportatorilor, locul 1 a revenit companiei Leoni, iar primul loc în Topul creativității a fost ocupat de RAAL.
A 22-a ediție a topului firmelor, a avut loc în în saloanele Hotelului Metropolis, iar programul artistic a fost asigurat de Duo Kashmir, Ligia & Band, Julie Mayaya şi Semnal M.

top firm 8 top firm 9 top firme 1 top firme 2 top firme 3 top firme 4 top firme 7 top firme 10top firme 6top firme 11top firme 16îtop firme 17top firme 18top firme 19âtop firme 20top firme 21top firme 22top firme 23top firme 24top firme 25top firme 26top firme 27top firme 29top firmw 13top firmw 14topfirme 5tp 1tp 2tp 3tp 4tp 5tp 6tp 7

Post-ul Au fost premiate microîntreprinderile, întreprinderile mici și cele mijlocii, întreprinderile mari și cele foarte mari apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Persoanele implicate în agricultura de subzistență pot beneficia de servicii integrate de informare

$
0
0

Puțini știu că persoanele implicate în agricultura de subzistență pot beneficia de servicii integrate de informare, consiliere, programe de formare consiliere și consultanță pentru demararea unei afaceri. În plus, pot obține și premii dacă ideile acestora sunt aplicabile.

Asociaţia pentru Infrastructură Regională şi Dezvoltare Durabilă (AIRDD) Someş Dej în parteneriat cu CDM Consulting SRL (Cluj-Napoca) a premiat 24 de persoane ocupate în agricultura de subzistență din județele Bistrița-Năsăud și Cluj în urma participării la concursul de planuri de afaceri ”Acceptă provocarea, deschide-ți propria afacere” organizat în cadrul proiectului ”Calificare şi antreprenoriat – soluții durabile pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistență” finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
În cadrul proiectului ”Calificare şi antreprenoriat – soluții durabile pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistență” AIRDD Someș Dej și organizația parteneră CDM Consulting SRL (Cluj-Napoca) asigură furnizarea unor servicii integrate de informare, consiliere, programe de formare profesională și consultanţă pentru demararea unei afaceri. Beneficiarii direcți ai acestor servicii sunt persoanele ocupate în agricultura de subzistență. 24 dintre absolvenții cursurilor de competențe antreprenoriale organizate în cadrul proiectului menționat au acceptat provocarea și au deschis propria afacere.
Planurile de afaceri premiate s-au materializat în 24 de afaceri deschise în localitățile Maieru, Parva, Căianu Mic, Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud; Gilău, Cuzdrioara, județul Cluj. Domeniile alese de cei care au părăsit agricultura de subzistență devenind antreprenori au fost dintre cele mai variate- salon de coafură și frizerie; unități de cazare; laborator de cofetărie; unitate de producție și comercializare produse de patiserie; comercializare textile- artizanat; producere și comercializare flori; prelucrare ceară de albine; creșterea albinelor și comerț cu produse apicole; colectare și valorificare fructe de pădure; plantație de căpșuni; prelucrarea lemnului; fermă de ovine-procesare lapte; microfermă găini ouătoare. Valoarea cumulată a premiilor acordate a fost de 120.000 lei.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 ”Investeşte în Oameni!”, Axa prioritară nr.5 ”Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă „.

Post-ul Persoanele implicate în agricultura de subzistență pot beneficia de servicii integrate de informare apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Audiențe la AQUABIS

$
0
0

S.C. AQUQBIS S.A. Bistrița, are program de audiențe.

Astfel:
Marți între orele 14-16

1.Director tehnic,ing.Iosif Augustin Molnar

2.Director producție,ing.Marius Marinescu

Vineri,între orele 14-16

1.Director general,ing. Ioan Șandru

2.Director economic,ec.Adina Neamțiu

„Înscrierile se fac la Registratura societății sau la tel. 0263212878″, informează AQUABIS.

Audiențele se vor desfășura la sediul S.C. AQUQBIS S.A. Bistrița.

Post-ul Audiențe la AQUABIS apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

S-a început urmărirea penală in rem, pentru UCIDERE DIN CULPĂ

$
0
0

Ancheta în cazul incendiului de vineri seară, din clubul bucureştean Colectiv, soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi, va fi preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, aflat la locul incendiului, a declarat că a fost începută urmărirea penală in rem, pentru fapta de ucidere din culpă, iar principala ipoteză de lucru ar fi incendiul, şi nu explozia.

Potrivit surselor citate, audierile în acest caz au început încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, când a fost audiat, la Poliţia,organizatorul spectacolului.

 

 

Până la ora actuală, ancheta privind cauzele incendiului de la Clubul Colectiv a fost făcută de Parchetul Tribunalului Bucureşti, cercetările fiind făcute pentru ucidere din culpă, anchetatorii urmând să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.

Procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, aflat la locul incendiului, a declarat că a fost începută urmărirea penală in rem, pentru fapta de ucidere din culpă, iar principala ipoteză de lucru ar fi incendiul, şi nu explozia.

Sursa:Mediafax.ro

 

Post-ul S-a început urmărirea penală in rem, pentru UCIDERE DIN CULPĂ apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Viewing all 22787 articles
Browse latest View live